- Nu mai striga, ma ranesti, nu vezi? Te iubesc!, asta ar fi vrut sa spuna. Dar si-a strigat aceste cuvinte doar in interiorul ei. Straduindu-se sa nu planga, i-a spus:
- Nimeni nu stie ce are pana nu pierde. Cand ma vei vrea inapoi, cand ma vei striga, nu voi veni.
- Nu-mi pasa. Nu mai am nevoie de tine, nu intelegi?
- Ranita, dar demna, l-a mai privit o data in ochii verzi, pe care ii iubise si ii iubea atat de mult, a soptit ''Adio" si a iesit. Ajunsa acasa, a inceput sa planga. Din ochii caprui, curgeau lacrimi mari, pe care dupa un timp le-a sters cu maneca. Unde au ramas toate toate juramintele facute, primul sarut din curtea scolii, biletelele prin intermediul prietenilor? Probabil in acelasi loc cu iubirea din sufletul lui. Undeva departe. Era februarie. A mers la geam, s-a asezat pe pervaz, cu picioarele inafara si a strigat pentru ultima data ''Adio, te iubesc!''. Frigul ii impietrise fata maslinie, buzele i se invinetisera, dar nu simtea nimic din toate aceste, comparativ cu durerea din sufletul sau, care o sfasia pe dinauntru. Stia ca un sfarsit inseamna un nou inceput si nu avea de gand sa mai fie o piesa a jocurilor sale. Se sfarsise acum. Dupa ce a recitit mesajele, si-a amintit toate clipele fericite petrecute impreuna si a incercat sa si le stearga din memorie. Nu a mers. A sters mesajele, numarul sau, dar degeaba. Era o rana deschisa si sangera. Simtea ca se prabuseste intr-o prapastie, dar s-a agatat cu putere de margine si si-a jurat ca va vedea iar cu bucurie lumina zilei.
Dupa un timp, el a cautat-o din nou. I-a spus ca o iubeste, si-a cerut scuze, dorind sa il mai iubeasca si sa fie din nou cu el. Acum indiferenta, dar inca iubindu-l, i-a raspuns vag, cu indoiala. I-a spus ca nu vrea sa mai fie ranita din nou si l-a poftit sa plece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu