Ultima ...

Simt, scriiind, ca ma desprind de El, ca si cand singura mea legatura cu el ar mai fi amintirea suferintei, atat cat mai este in mine. Gandul ca as putea lua viata de la inceput imi da curaj si totodata teama de a nu reusi. Uneori ma intrebam daca el exista macar, daca nu era cumva tot eu, asa cum as fi vrut sa fiu...acum , cand ma trezesc, ma duc la fereastra, sa vad cum e afara. Parca toata viata mea ar depinde de asta. Totusi..imi amintesc de ultima seara in care gandurile mele se indreptau catre el..Ma dureau tamplele si mi-era frig. Plangeam in hohote. Seara a intrat usor pe fereastra..Singuratatea din jurul meu a inceput sa ma apese. Mi-era frica de ea. Am stins repede lumina, parca mi-era frica de ce as putea vedea in jurul meu. Dar intunericul m-a speriat. Am aprins-o iar..tarziu, mi-am adunat curajul si am stins-o din nou...Eram iar in intuneric. Acum stiu ce-i singuratatea. Fiecare bataie de ceas ma doare. Ma trezesc singura. Adorm singura..Gandurile mele nu se mai indrepta spre nimic..poate doar spre ceea ce eram odata, pentru ca nu mai recunosc in mine nimic din ce eram atunci...nu mai pot sa zambesc decat pentru a ascund ce simt, sentimente grele, privesc in jur cu ochii calmi, totusi plini de lacrimi, si totusi urasc lumea in care traiesc..