Frozen.

Nu stiu cum fac , dar toate gandurile mele tot catre el se indreapta. E ca un demon pe care nu-l pot scoate din adancurile fiintei mele  , desi uneori mi-as dori nespus de mult s-o pot face. Am devenit atat de dependenta , incat simt ca fara el nu pot sa respir. Totul a inceput atat de repede si s-a terminat atat de stupid incat eu nici macar nu stiu de ce am ramas singura intr-o lume care pare plina doar de prosti ce s-au iubit. Nu de putine ori i-am strigat numele , l-am chemat ca sa ma vindece de suferinta si sa ma scoata din intunericul uitarii , dar n-a venit. Chemarile mele s-au stins de fiecare data asa cum s-au nascut : pure , arzatoare, din iubire, iar el ramane mut in fata chinurilor mele . Si ma doare. Ma intreb de ce inima mea inca il mai vrea dupa tot ce a facut. Uneori imi doresc sa-l uit , sa-l urasc, sa-l izgonesc undeva departe din amintirile mele , de unde sa nu se mai poata intoarce in viata mea.
Nu mi-e bine fara el , recunosc. Dar stiu ca daca ar fi fost acum langa mine...ah , pe cine pacalesc. Imi doresc sa fi fost acum langa mine. Chiar daca spun tuturor ca l-am uitat sau ca il urasc , ori ca imi e indiferent..e doar o masca pe care o port ca sa-mi pot infrunta sentimentele. Pentru ca nimic nu e mai dureros decat sa ma privesc in oglinda seara si dimineata , cand nu imi port eterna masca si sa vad ce a facut din mine. Mi-e greu sa mi-l amintesc , sa-l simt, sa-i cunosc si sa-i iubesc mirosul si imaginea. Si totusi o fac in fiecare zi , ca o proasta, pentru ca desi mi-e teama de trecut si de viitor sunt parti ale vietii mele si fac parte din mine. De fiecare data cand ma gandesc la el pierd cateva suspine si ceva din stralucirea zilei de ieri. Si continui sa il chem , iar el continua sa taca.
Dar astfel imi demonstrez doar cat sunt de slaba si cata putere inca are asupra mea.