M-am gandit ca daca las orasul asta in urma si viata asta o sa ramana in urma. M-am gandit ca daca imi tai parul , e ca si cum as taia cu foarfeca bucati din panza trecutului. Dar trecutul nu ramane niciodata in urma. Iti bate la usa cand nu te astepti, te imbratiseaza si nu te lasa niciodata sa traiesti fara sa iti amintesti. E adevarat si ca o viata fara amintiri nu merita traita, dar sunt momente care ar trebui sa ramana in urma , pentru a nu le mai regasi vreodata.
Da, asa ma simt acum, cand imi dau seama ce greseala am facut cand am incercat sa uit tot. Am incercat sa ma dezbrac de mine ca de-o haina si sa ma pierd in multimea zgomotoasa de pe strazile marelui oras. Am incercat sa raman in anonimat, ca si cum as trai o viata fara mine, pentru ca nu stiu ce caut in viata mea. Adevarul e , dureos si greu de acceptat, ca daca un lucru nu m-a omorat, niciodata nu m-a facut mai puternica. Observ cum lumea face greseli, eu fac greseli. Stim ca lucrurile sunt gresite chiar inainte sa le facem. Dar, la fel ca pasarea spin, care apare intr-o legenda celtica asemenea unei fiinte minunate care canta doar o data in viata , apoi isi infige pieptul in cel mai adanc spin si moare, facem lucrurile gresite, pentru ca asta e natura umana. Fiecare are micul sau cantec si fiecare creeaza spinul sau, fara a tine cont de durere.
Am incercat de multe ori sa evit intalnirea cu trecutul, m-am facut ca nu vad privirile umbrelor care imi aduceau aminte de locuri sau momente dragi, doar pentru ca am crezut ca e mai bine. Dar cine esti daca nu te poti accepta pe tine, in totalitate? Nu pot sa imi dau seama, pentru ca inca incerc sa uit sau sa accept trecutul. Nici eu nu stiu. Sunt atatia oameni pe care ii vad zilnic, la care ma gandesc, pe care vreau sa ii sun si sa le spun doar "stii, ma gandeam la tine. probabil tu nu, dar m-am gandit doar sa stiu ca esti bine.". Si totusi nu sun..pentru ca lor nu le pasa. Nimanui nu ii pasa ce simti , ce vrei, nimeni nu are timp pentru visurile tale. Toti te vor zambind si simtindu-te bine alaturi de ei. E normal, lumea nu vrea sa fie trista. Ei isi accepta trecutul, fie pentru ca nu le pasa de el, fie pentru ca nu au nimic de ascuns.
Dar nu vrei sa uiti de trecut pentru ca vrei sa il ascunzi. Vrei sa scapi de el pentru ca vrei ca tu sa te ascunzi. Sa te ascunzi pe tine de tine si de restul. Stii ca se termina atunci cand unul a uitat ceea ce tu nu vei uita niciodata.

Încă trăiesc, dar de-abia respir. Nu am mai scris de mult, am pierdut timpul încercând să mă împac cu singurătatea și cu noua mea viață. Nu am reușit. Sunt ca un copil, nu vreau să înțeleg de ce lucrurile sunt așa cum sunt și mai ales de ce se termină. O lege spirituală indiană spune ca ” dacă s-a terminat, s-a terminat , așa a fost să fie ”..dar de ce să nu lupți pentru ceva ce ai pierdut ? Poate totuși poți câștiga.
Și eu am primit timp , în timp ce el a primit libertate. Ce ar trebui să fac eu , când cea mai bună parte din mine a fost întotdeauna el ? Și ce ar trebui să spun, când părți din ființa mea sunt împrăștiate peste tot și el e bine? Nu mai pot spune nimic. Ca întotdeauna, am pierdut. M-am pierdut și m-am regăsit de atâtea ori, încât acum nici nu mai știu cine sunt eu.
Și merg mai departe, din ce în ce mai greu și mai încet, dar încă merg...



Don't cry tonight.

Si cand ma gandesc acum la cate s-au intamplat, nu ma mai pierd in lacrimi. M-am maturizat , in sfarsit, si am inteles ca daca as fi fost fericita, nu as mai fi avut nicio poveste de spus. Astfel se face ca, de fiecare data cand te vad, ma cuprinde nostalgia si intorc capul. Nu m-ai uitat nici tu. Dar e de ajuns pentru amandoi sa stim ca suntem bine si ca nu mai depindem unul de celalalt. O iubire ca asta nu se uita si nu moare. Ramane undeva, intr-o cutie, pe care o mai deschid uneori, cand ma simt singura sau uitata. Dar nu de tine. Tu niciodata nu o sa ma uiti si nu vei pierde din memorie ochii sau zambetele mele. Asa cum nici eu nu te pierd o clipa, nici in somn, nici cand clipesc. Vezi tu , pentru noi finalul a fost asta. Nu stiu daca a fost bun sau fericit pentru vreunul dintre noi, dar a fost corect.
Si nu regret ca s-a intamplat. Nu regret ca te iubesc inca. Nu regret ca nu m-ai uitat. Si , pentru aceasta, nu voi plange.

A rainy day.

Am fost atata vreme fara suflet, incat acum nu mai simt. Nu mai stiu ce inseamna sa zambesti curat sau sa plangi cu lacrimi adevarate. ''Am incetat de mult sa mai fiu slaba'' -  imi ziceam in timp ce imi pieptan parul. Imi amintesc de ultima noastra intalnire..atat de banala si totusi atat de insemnata.
Am mers in parc, intr-o zi ploioasa..noi doi, singurii oameni iesiti din casa pe o vreme ca aia. Nu ne priveam in ochi si nu ne tineam de mana. Defapt, nu ne mai privisem in ochi de ceva vreme si imi parea ca intre ochii nostri e un intreg ocean..asa ca incetasem sa mai incerc sa te cuprind cu bratele , sau sa iti vorbesc. Doar mergeam ca doi straini. Te-ai oprit langa un copac. Cu un gest automat m-am oprit si eu. Eram uda pana la piele si jacheta neagra mi se lipise de corp. Pe langa asta, imi simteam inima luand-o razna si nu intelegeam nimic. Nu stiam de ce ma aflu acolo, de ce sunt cu tine, de ce ploua, ce caut in viata ta. Probabil acest ultim lucru nu-l intelegeai nici tu. Te-ai sprijinit de copacul ala si te uitai in fata. La ce te uitai? Priveai prin mine de parca nici nu as fi fost acolo. Ma uitam atenta la fata ta, fara macar sa te vad. O picatura de ploaie ti-a cazut pe obraz, ca o lacrima.
Acum, cand ma gandesc la toate astea, imaginile imi apar mai clare in minte...ai bagat mana dreapta in buzunar si ai scos un bilet..era ud. Mi l-ai intins si ai plecat. Nu ai asteptat nici macar sa asculti ce aveam de spus. Concepeam in mintea mea tot felul de propozitii, pe care care oricum nici nu le-as fi putut rosti. Tu, cu simtul tau practic, te-ai gandit la toate si ai facut lucrurile mai usoare. Am bagat cu nepasare biletul in buzunar si am pornit spre casa. ''Cat de usor s-a terminat''...ma gandeam. Calcam prin lacuri si ascultam cum ploua. Parca ploaia aia imi sapa mormantul. Am ajuns acasa si am inceput sa citesc biletul. Un scris de mana oribil, de-abia intelegeam , mai ales ca hartia se udase din cauza ploii.
'' Uite, sa nu crezi ca nu te mai iubesc..te iubesc mai mult ca niciodata si tocmai din cauza asta nu ma inteleg nici pe mine. Probabil ma crezi un nebun ca iti scriu toate astea si nu iti pot spune in fata doua cuvinte sau nu te mai pot lua de mana. Nu stiu ce s-a schimbat intre noi si de ce nu mai suntem noi insine. Probabil vietile noastre au decis ca aici trebuie sa ne despartim. Nu vreau sa mangai alt chip, dar cu amintirea ta in piept nu pot fi fericit. Stiu ca nu te-am mai privit de atata timp cu dragoste, asa cum e normal, dar am nevoie de timp.''
Asta scria pe foaia aia pe care o citesc de cate ori imi amintesc de ziua aceea. ''Mda, timpul nu o sa ajute, niciodata nu ajuta, doar acopera rani, nu le vindeca''...asta imi spuneam in timp ce imi uscam parul si mi-am promis ca nu ma voi arata slaba in fata ta si nu voi plange. Dar lacrimi fierbinti imi curgeau pe obraji.

M-am intors de prea multe ori in acelasi loc pe care tu l-ai pustiit. Din cauza ta nu imi mai gasesc drumul de intoarcere sprea marea mea, draga mea mare. Mi-e dor sa fiu doar eu cu mine pe un deal inverzit si sa privesc cerul , sa mi se umple ochii de lacrimi. De fericire.

Maybe.

Ah, ce greu e sa iubesti si sa nu primesti nimic in schimb..defapt, iubirea nu cere nimic in schimb, doar sentimente la fel de puternice si totusi suave..dar noi doi n-am inteles asta. Se pare ca iubirea noastra venea o data cu suferinta si acum imi e atat de greu sa ma despart de amandoua. O sa-mi fii intotdeauna erou, chiar daca ti-ai pierdut mintile. Unoeri, in blandetea noptii de vara, la asta ma gandesc. Si as vrea sa fim numai noi, pe un deal, departe, pictand cerul...numai noi si cerul. Ar fi atat de frumos ...si am fi din nou unul singur. Din inima mea nu ai plecat, esti inca aici, mai puternic ca niciodata.
Totusi, nu inteleg de ce nu poate fi bine si nu  putem fi ''noi''. Probabil pentru ca viata stie ce-i mai bine. Oare e mai bine pentru mine !?

In and out.

Te uiti la mine cu ochi curiosi si ma intrebi in ce cred. Altadata as fi raspuns ''in iubire ! ''..acum nu mai sunt atat de sigura. Am ramas amandoi in aceeasi incapere care ne e atat de cunoscut amandurora. Ii stim fiecare coltisor , stim cate s-au petrecut aici si totusi ne simtim straini. Si stiu de ce e asa...pentru ca noi suntem straini fata de propriile noastre suflete si credinte. Am devenit reci si nu vrem sa mai simtim nimic..ne e teama de durere si de suferinta. Totusi , stam fata in fata dupa mult timp si ne regasim unul in ochii celuilalt..parca nici nu a trecut timpul. Vad in fata mea acelasi copil cu ochii verzi , cu zambet carismatic si suflet curat..tacerea care e intre noi ne tine departe si nici eu , nici tu nu o putem sfarama. As vrea sa se termine o data , sa spunem ce avem de spus si sa plecam. Pentru noi timpul nu a fost de ajuns. Pentru ca noi ne iubim la fel , chiar daca nu recunoastem.
- Ma mai iubesti?
-Da.
Si iar aceeasi tacere. Nu am curaj sa te intreb daca mai simti la fel. Asa ca ma ridic si ma indrept spre usa. Nu stiu cum am ajuns din nou aici , amandoi , singuri. Te ridici si tu. Deschizi usa , iesi si o inchizi.
S-a terminat.

Ma mint , din nou.

Iar m-am lovit de acelasi perete alb si rece. Doar ca de data asta m-a durut mai mult decat oricand. Stii , mi-am calcat pe inima si am decis ca trebuie sa te uit..am inteles in sfarsit ca era mai bine pentru amandoi. Tu oricum nu aveai nevoie de mine , iar eu , eu...pe mine inca ma doare. Stiu ca inca sunt un inger , dar nu-mi mai simt aripile...si cad. Si in caderea mea mai intalnesc persoane care ma intreaba ce fac...si le raspund mereu acelasi lucru : ''Cad !''...
Mi-e teama de momentul cand o sa ating pamantul. Sunt aproape sigura ca o sa ma fac farame...si atunci in sfarsit o sa fiu linistita. Pentru ca te voi uita.
Si iar ma mint.

Lost in the dark.

Iar m-am patat de sange pe camasa...cand am dus mana la inima , am simtit un gol pe care nu mai am cu ce sa-l umplu...cand stateam cu capul apropiat de pieptul tau si iti simteam bataile inimii credeam ca totul in lume e curat si bun...si acum ca m-ai lasat singura nu stiu incotro sa ma indrept..as vrea sa merg acasa , dar nu mai e nimeni care sa-mi deschida usa...cand te-am luat de mana si am inceput sa fug , toate au ramas in urma. Si de atunci toate s-au schimbat. Asa ca acum , dupa ce m-ai lasat in intuneric , socotind ca asa o sa-ti fie bine , fara sa te gandesti ca-mi sfasii inima , ratacesc in intuneric , tanjind dupa o raza de lumina. Pana acum m-am lovit doar de ziduri reci , din nou si din nou..si inteleg ca ar trebui sa invat sa traiesc si sa ma apar singura, dar nu pot ..sunt slaba si mi-e dor. Si in ochii mei iar se citeste singuratatea.

Pentru ele.

Nu am stiut niciodata ca o sa ajung sa depind asa de ele...ele sunt ingerii mei..au fost mereu acolo cand simteam ca toata lumea s-a sfarsit si in bratele lor am gasit intotdeauna raspuns la orice suferinta as fi avut..cand sunt in intuneric vocile lor ma ghideaza spre lumina si doar Ele sunt cele care ma tin de mana cand simt ca nu ma gasesc drumul bun..In randurile pe care le scriu mai jos incerc sa exprim in cuvinte toate sentimentele pe care le am pentru ''fetitele mele''...

Pentru Sweet Doll
Iti sunt recunoascatoare pentru tot ceea ce esti si admir tot ceea ce ai devenit. Intotdeauna cred ca tu esti exact asa cum am vrut eu sa fiu intotdeauna si cand te privesc imi aduc aminte de mine atunci cand inca puteam sa mai visez si ii multumesc vietii ca mi te-a dat , ca existi si ca pot sa te vad in fiecare zi zambind. Mi-as dori sa nu iti mai vad niciodata lacrimile sau iti mai aud ecourile durerilor undeva in noapte , sau chiar daca s-ar mai intampla , as vrea sa-ti smulg suferinta din suflet si sa o pastrez pentru mine , poate asa te-ai vindeca. Te iubesc !

Pentru Little C.
Nu stiu ce s-ar fi ales de visele mele daca nu erai intotdeauna acolo sa ma aperi..ma simt mandra ca te pot privi in fiecare zi si vad cat de matur e copilul pe care il tineam de mana cand ne jucam altadata...te-ai schimbat mult de cand te cunosc si iti marturisesc acum , in randurile pe care le scriu , cat de mult te admir pentru ce esti. Nu vreau sa te mai vad niciodata plangand sau suferind dupa vise care se sting atat de greu..as vrea sa port toate luptele pe care le dai sau daca nu , macar sa te ajut sa castigi lupta asta permanenta cu viata , pentru ca daca Ea , viata , mi te-a dat si a facut sa fii alaturi de mine , atunci eu voi fi acel cineva care e mereu in spatele tau cand ai nevoie de ajutor. Esti sora mea si mereu voi fi unde ai nevoie de mine , ca sa iti intind mana atunci cand cazi si sa iti alug orice incruntare de pe fata micuta si prea incarcata de griji. Te iubesc !

Pentru Luiza.
Iti multumesc ca esti alaturi de mine in fiecare secunda a vietii mele si pentru tot ceea ce ai reprezentat pentru mine in toti anii de cand ne cunoastem..in tot ceea ce fac ma gandesc si la tine si in fiecare zi incerc sa gasesc cele mai bune leacuri pentru durerile care te incearca..stiu , nu e usor sa faci fata vietii , dar vreau sa stii ca sunt langa tine oricand ai nevoie de ajutor...pentru ca mi-ai sters lacrimile atunci cand ele imi ardeau obrajii si mi-ai adus aminte ca exista si bine , nu numai rau , iti multumesc si Te iubesc !

Remember me.

Am ajuns inapoi acasa. Ce dor imi era de casa...sa fiu in patul meu , sa ma uit mereu pe aceeasi pereti albi si goi si sa imi las gandul sa zboare spre copilarie...pentru ca nu mai sunt un copil. S-au intamplat atat de multe lucruri si ma apasa atatea ganduri grele incat incep sa ma intreb daca am trait cu adevarat fericirea. Cineva imi spunea nu de mult ''Esti un copil , nu stii ce e fericirea...fericire e atunci cand nu te doare nimic , cand poti sa visezi si sa fii liber..''
Daca ti-as fi zis atunci ca te iubesc , ce ai fi zis? ''Esti un copil , nu stii ce e iubirea ! ''...da , asa ai fi zis. Dar nu asta vreau sa scriu azi..nici nu stiu de unde sa incep. In viata mea s-au intamplat prea multe si m-au rascolit toate vanturile de pana acum...totusi , stiu ca inca nu a inceput adevarata furtuna...cand o sa vina furtuna asta in mine o sa ma ravaseasca , o sa mor pentru o clipa , apoi o sa ma nasc din propria-mi cenusa ..pentru ca asa trebuie. De cand l-am cunoscut , nu stiu ce mi se intampla..si n-am mai vazut pe cineva ca el...''ea un inger ce se roaga , el un demon ce viseaza '' ...si ma intreb daca prin gandurile lui sunt si eu , pentru ca el le cutreiera zi de zi pe ale mele..si in bratele lui ma simt in siguranta , ma simt acasa ..simt ca poate sa ma apere de orice...dar tot el ma arunca in cele mai intunecate colturi ale iadului meu..si atunci incep sa plang si imi jur ca din ochii mei nu o sa ma curga nici o lacrima pentru el...apoi il vad si stie sa ma impace cu atatea cuvinte dulci , cu care ma imbat...si cand ma trezesc nu regret nimic , niciodata..nu regret ca am ajuns sa il iubesc si ca ma scald intr-o pasiune care nu mai trece. In mintea mea se nasc legende si mi-am dat seama ca m-am nascut vulnerabila la anumite emotii..i-am dat lui esenta mea si l-am rugat s-o tina..nu e nimic mai frumos decat sa-ti lasi sufletul sa vorbeasca..trebuie doar sa gasesti pe cineva care sa vrea sa te asculte...stiu ca El vrea sa il iubesc si vrea sa ma iubeasca , dar exista si alte ele...si intr-un final tot la mine se intoarce..si de fiecare data il primesc inapoi..dar pana cand ? De multe ori m-am intrebat de cate ori o sa gasesc in mine puterea sa ii iert orice cuvant care ma face sa plang sau orice privire taioasa , dar atunci ma gandesc la orice sarut si la momentele cand ma tine in brate si imi dau seama ca nu pot sa respir decat daca el respira langa mine...

Candidati la fericire

Mi-am petrecut toata viata asteptand ca o straina intr-o gata. Am asteptat fericirea...in ultima scrisoare imi spuneai ca m-am schimbat. Nu m-am schimbat. Sunt aceeasi , doar ca nu ma cunosti , nu m-ai cunoscut niciodata. Tu iti masori totul , oferi iubire intr-un mod echilibrat..eu am daruit totul si iti ceream lacoma acelasi lucru. Dar tu nu puteai sa imi dai totul. Sau nu voiai...acum imi e tot una. Am fost pedepsita fiindca am trait o fictiune. Omul n-are dreptul sa traiasca decat realitatea , chiar daca-l nemultumeste , si n-are dreptul sa traiasca decat ceea ce poate arata la lumina zilei , oricat de imperfect ar fi. Mi-aduc aminte acum de-o mxima dintr-o carte : ''scrie numai ceea ce poti semna , fa numai gesturile pe care le poti face de fata cu altii ''.
Iar noi ne-am inchipuit ca ne putem sustrage controlului , judecatii. Eu am cersit nedemn , caci acum imi dau seama ca nu trebuia. Zile intregi ma uitam in oglinda si imi vedeam doar picioarele , caci tu imi spuneai ca iti plac picioarele mele..si asa traiam doar prin tine , imi simteam bataile inimii : 6 pentru mine , 6 pentru tine..

Miss those days.

Mi-e dor. Mi-e dor sa apartin cuiva , sa stiu ca e cineva , undeva , caruia ii pasa de mine. Mi-as dori ca intr-o zi , sa vina cineva , sa ma stranga in brate , si sa imi spuna ''o sa fie bine''. Da , sunt slaba. Imi e greu sa-mi mai ridic privirile din pamant , fiecare pas pe care il fac ma oboseste si fiecare atingere ma doare. Ochii mi se inchid incet , plini de lacrimi. De multe ori le sterg cu maneca atunci cand nimeni nu se uita , ca sa nu stie si ei cat de slaba sunt. E de-ajuns sa stiu doar eu.
Ceata asta in care ma tot afund e din ce in ce mai deasa si ma ameteste. Totul se misca atat de repede , iar eu sunt decat o pata neinsemnata intr-un tablou pe care nu il inteleg. Astept sa vina cineva si , cu o pensula zdrentuita , sa deseneze si in coltisorul meu un soare si un cer albastru. Cer prea mult? Nu mai vreau pasari , caci zboara prea departe si ma parasesc in fiecare toamna , nu mai vreau nici ape , caci m-as ineca in undele lor , pomii mi-ar canta numai cantece triste..si as vrea sa imi mai fie desenata , in ultimul rand , inima. Macar o schita , undeva , ca sa pot sa o conturez din nou , sa o colorez si sa ma opresc din cadere.

You left her , remember?

Da , trebuia s-o ierti atunci cand a gresit. Ea a plcat capul si a cersit iertarea ta si iubirea. Dar tu te-ai intors cu spatele si ai plecat. Ai dat-o la o parte , dupa ce ii incatusasei sentimentele , fara voia ei. Si cand se simtea fericita in robie , ai decis s-o eliberezi. Aripile ei..ramasesera din ele decat cateva pene. Si visurile ei erau departe , probabil in buzunarul tau. Nici gandurile ei nu ii mai apartineau. Toate alergau catre tine , dar tu priveai in zare , catre noi inceputuri.
Sincer , te-ai gandit vreo clipa la fiinta pe care o lasai in urma ?! Nu , de ce ai fi facut-o ? Aveai sa gasesti altele , mai bune decat ea , care sa-ti ofere tot ceea ce voiai. Si nu iti mai aduceai aminte atunci cine fusese langa tine , uitasei care era singura persoana care te vazuse plangand si care iti alintase parul cret in zilele reci de toamna , cand va plimbati singuri pe aleile batrane ale parcului.
Si ea a ramas in genunchi...te-a asteptat , stii ? A asteptat sa te intorci si sa o iei de mana ..nu sa-ti ceri scuze , esti prea mandru ca sa te uiti in ochii cuiva si sa spui ''imi pare rau''...Ea era acolo pentru tine...nu e de mirare ca atunci cand iti era greu o simteai langa tine si ai sperat ca intr-o buna zi , cand ai sa te intorci , ea va fi acolo unde ai lasat-o , gata sa fie alaturi de tine.
Te-ai inselat , dragule. I-a luat mult sa inteleaga ce ai facut defapt cu sufletul ei. Si atunci a adunat toata puterea pe care o mai avea , s-a sprijinit in coate , s-a ridicat in genunchi , apoi in picioare. Si in final si-a ridicat si capul. Nu mai era a ta. Dar cand a privit mai atent , te-a vazut venind. Ceea ce te-a mirat a fost ca nu a alergat spre tine. S-a intors si a inceput sa alerge. A alergat de cel ce o data o inlantuise.

Stupid in love.

Nu intelegi , nu? Ai sangele meu pe maini si tot insisti sa ma minti si acum nu mai inteleg de ce. Devine din ce in ce mai greu pentru mine si sa te privesc si tu intri si iesi din viata mea , de parca sufletul meu ar fi un peron. Dar gata , s-a terminat ! Nu mai astepta , nu mai are rost. Sa stii ca de azi incolo trenul nu o sa mai vina. Asa ca indreapta-te spre iesire si nu te mai intoarce vreodata. Nu-ti ajunge tot ce ai distrus pana acum in mine , vrei sa-mi iei si ce-a mai ramas?
Am imbratisat atatea ploi si-am iubit tot cerul stea cu stea incercand sa uit de tine , idiotule ! Si n-am reusit. Iesi afara , acum ! Sa nu te mai intorci vreodata !

I left you behind.

Azi am zambit , pentru prima data dupa mult timp. Si mi-am dat seama ca nu e atat de greu fara tine. Totul in jurul meu a ramas la fel , numai eu m-am schimbat. Defapt nu eu am vrut sa ma schimb , tu m-ai schimbat , pentru ca ai ucis copilul din mine. Degeaba incerc sa il mai caut , nu mai e. O data cu el a disparut si inocenta , alaturi de tot ceea ce aveam mai bun si mai curat. Si ma doare. Dar tu zambesti , nu mai privesti in urma , deja ai pasit pe drumul tau , care in esenta nu a fost niciodata unit cu drumul meu. Eu am fost doar o marioneta , am jucat asa cum imi spuneai , fara sa ma gandesc daca ceea ce faceam era bun pentru mine. Si nu era. Si cand eram cu tine nu mai vedeam marea mea. Era departe , pierduta , o mai gaseam doar in paharul cu apa de pe masa. Dar nu era la fel.
Maine o sa imbratisez marea. O sa ii las valurile sa ma ude si sa-mi stearga lacrimile si o sa o las sa mi te scoata din suflet. Nu mai am nevoie de tine si de iubirea asta pe care cred ca am simtit-o numai eu. Marea e departe , dar cu fiecare ora in care nu mai sunt a ta ma apropii de ea.
Stii , aseara , in vis , Marea mi-a promis ca o sa fie bine. Si o cred !

I found myself.

Opreste-te ! Acum ca totul s-a terminat , nu mai incerca sa ma chemi inapoi. Oricum nu o sa mai vin. M-am intors de atatea ori la un suflet care defapt nu ma iubea , incat am uitat de propriul meu suflet. Si cand mi-am dat seama , privindu-ma , am realizat ca sufletul meu era doar o umbra din tot ceea ce fusese odata. Toate dorintele si idealurile mele se pierdusera , ramasesera in urma si nu le mai puteam gasi..asa ca , singura , in linistea care se asternuse dupa ce ai trantit usa pentru ultima data , m-am intins pe covor si m-am uitat la tavan. Era intuneric , deci nimeni nu m-a vazut plangand. Dar lacrimile mele nici nu aveau rost. Pacat ca eu nu intelegeam. Dupa ceva timp , am decis sa ma ridic si sa aprind lumina pentru ca intunericul incepuse sa ma sperie. Din greseala , am spart paharul cu apa de pe masa , singura amintire de la marea mea..''lasa , maine plec la mare , o voi imbratisa si ea ma va spala de toate pacatele , lacrimile si greselile..'' mi-am zis. Am luat unul dintre cioburi si mi-am sfasiat pielea de pe mana pe care o sarutai in fiecare zi..cand a inceput sa-mi curga sange , nu am simtit durere , ci am simtit ca o data cu sangele , te scurgi si tu din venele mele.
Dar la un moment dat , sangele s-a oprit. Acum nu te mai simteam atat de adanc in sufletul meu..in zilele urmatoare am pasit inapoi pe drumul pe care ma tarasem pana cand ai plecat. Si uitandu-ma atent , am gasit ceea ce pierduse.
Si acum , ma simt completa din nou , iar tu nu mai esti decat o umbra care imi intuneca ochii uneori..dar , chiar si asa , completa , nu ma voi lasa de a te iubi.

To my heart.

Draga mea inima ,
Stiu ca iti e greu sa stii ca el nu mai e de-acum al tau. Probabil ai obosit sa tot bati in acest corp deja slabit de chinurile dragostei , asa ca daca vrei sa te opresti , o poti face. Eu nu o sa ma supar. Azi , dupa mult timp , o sa fiu iar sincera cu tine. E din ce in ce mai greu sa decizi ce vei face , nu-i asa ? Da , stiu , ti-e dor de el , de cum te privea , de vremurile in care visa decat la tine. Ehh , draga inima , lucrurile se schimba, nu stii? O data si o data trebuia sa plece , dar tu ai gresit , caci nu te-ai gandit ca acea zi va veni. La inceput totul era frumos , nu era greu , asa-i? Dar , pe masura ce timpul trece , povara asta incepe sa te apese si pe tine..stiu , imi pare rau ca nu te mai pot proteja...gandeste-te ca el e fericit acum. Da , e langa alta inima , inima lui bate pentru ea , dar asa trebuie. Nu crezi ca l-ai facut destul sa sufere? Ti-a venit randul..si daca ar fi ca sa te doara , la fel cum sufletu-i s-a chinuit...
Lasa , draga mea , totul merge mai departe. Totusi , daca vei continua sa bati , sa stii ca totul va fi din ce in ce mai greu.
                                                                                                                                          Cu drag , eu.

Stop !

Si e din ce in ce mai greu sa stau in picioare cand de fiecare data vantul ma darama. Incep sa ma satur sa ma tot ridic si sa incerc sa fiu puternica atunci cand toata lumea are nevoie de mine , dar cine e puternic pentru mine ? In ultima vreme nimeni. Inca incerc sa invat sa ma descurc singura , sa scap de gandul ca intotdeauna e cineva acolo care ma astepapta , pentru ca e o minciuna ! Pentru mine persoana care trebuia sa fie acolo si sa ma fereasca de gandurile rele , de privirile urate si de vorbele grele a plecat. Si atunci am infruntat lumea asa cum e ea pentru prima data. Si a fost greu , fiindca nu am mai avut bratul lui sa ma sprijin. Si el spunea ca mereu o sa fie acolo , pentru ca ma iubeste..si atunci zambeam si simteam ca totul in lume e bun si ca macar pentru o clipa o sa am voie sa zambesc. Dar pot sa traiesc o viata de cosmar daca traiesc o clipa un vis. Asa ca de azi incolo o sa imi strang in pumni fiecare vis si nu o sa mai sper ca o sa fie bine , fiindca stiu deja ca nu o sa fie.

One , again.

Poate ca nu ai fost destul de real cat timp te-am iubit. Poate nu am fost destul de reala si de aceea ai disparut asa de usor. Acum inteleg ca fiecare dintre noi e doar o fantoma a trecutului sau , care isi rasfrange influenta asupra viitorului nostru. Inca o primavara pe care o voi petrece gandindu-ma cat de frumos ar fi sa infloreasca si sufletul meu. As vrea uneori sa pot zbura atat de departe , incat sa nu ma poata gasi nimeni niciodata. Si pe insula unde voi ramane , sa am o casuta de paie si sa stau in fata focului in fiecare seara. Si marea sa-mi fie din nou prietana. Si din aceea departare , sa-ti mai trimit cate un zambet uneori , sa stiu ca esti bine si ca nu ma cauti. As vrea si ca din cand in cand , un zambet de-al tau sa ajunga la mine..sau cand mbratisezi marea , sa simt si eu imbratisarea ta o data cu ea. Nu cer prea mult , dar poate pe insula mea pustie ai fi si tu , nu ar mai fi la fel. De aceea eu vreau sa stau de o parte a timpului , tu de cealalta. Si doar cuvinte si zambete sa ajunga la noi. Si marea sa ne cante si uneori sa o auzim amadoi in acelasi timp si gandurile sa ne zboare unul la celalalt. Pentru ca eu voi fi atat de departe incat nu ma vei putea gasi , dar atat de aproape incat imi vei vedea zambetele , chiar daca nu voi fi langa tine.
Vom intelege amandoi ca nu departarea ne va opri din a ne iubi , nu marea ne va face sa uitam unul de celalalt , nu ploile pe care le vom imbratisa ne vor sterge lacrimile. Toate astea nu vor face decat sa ne aduca mai aproape unul de celalalt, astfel incat sufletele noastre vor deveni din nou unul singur.